Esti tot si nimic

Esti diavolul meu.
Esti ingerul meu.
Esti raiul meu.
Esti iadul meu.
Esti prezentul meu.
Esti pentru totdeauna.
Esti libertatea mea.
Esti inchisoarea.
Esti minciuna mea.
Esti adevarul.
Esti razboiul meu.
Esti armistitiul.
Esti intrebarile mele.
Esti marturia.
Esti tot si nimic...

Un penultim "Te Iubesc" III

“O noua zi, un nou inceput…”

A fost primul ei gand atunci cand a deschis ochii. Un  gand care avea sa nu se adevereasca.

Carla si-a dat seama ca o data cu primele raze de soare care isi faceau loc printre jaluzele, sosise si ziua in care avea sa lamureasca o data pentru totdeauna situatia dintre ea si Dragos. Isi facea iluzii. Atatea iluzii incat nu mai gandea limpede. Se vedea plecata cu Dragos in America, departe de toti si toate, doar ea cu el. Dar, parca, o voce ii spunea sa nu mai viseze, ea traia in prezent, in realitate, nicidecum intr-un basm spus de mult de bunica ei.

Dimineata a decurs normal. Atat cat se putea de normal, deoarece era atat de emotionata incat corpul nu mai vroia sa o asculte. Pe la pranz, cand mama ei s-a intors de la serviciu, s-a dus sa o salute, dar a ramas surprinsa de comportamentul ei, asa ca a intrebat-o scurt si la obiect:

-De ce te comporti asa ciudat?

-Eh, si tu, mama! Nu ma comport in niciun fel. De unde ideea asta?

-Carla, esti fata mea. Te cunosc mai bine decat oricine, mai bine decat Dragos, chiar…

Atunci i-a zambit cu subinteles. Stia ca e vorba de Dragos, dar reactia pe care a avut-o Carla a fost mai mult decat se astepta. Nici nu si-a dat seama cand fata ei a inceput sa planga. Totul s-a petrecut prea repede.

-Of, mama..mi-am dat seama ca am fost o fraiera si ca il iubesc enorm. Nu stiu cum am reusit sa rezist cat am fost despartiti…

-Ai fost in faza de negare, asta s-a intamplat. Nu vroiai sa recunosti , iti era teama ca daca faci asta te vei simti ca si cum ai sta dezbracata in fata lumii. Asa e?

-Da, ai dreptate!

-Eu am tacut, nu ti-am zis nimic. Daca iti spuneam ca gresesti despartindu-te de Dragos, te enervai si imi ziceai sa nu ma bag. Ia incearca sa te calmezi si povesteste-mi ce s-a intamplat.

-Pai, ieri dimineata, cand faceam curat in camera am dat peste magnetul primit cadou de la el.

-Cel cu declaratia?

-Da. Si mi s-a facut asa un dor de el. Toate amintirile ma loveau din plin, iar primul gand a fost sa-l sun. La inceput am regretat, apoi mi-am dat seama ca n-am ce pierde daca vorbesc cu el. Dupa ce am trecut de etapa “bunul simt”, i-am spus ca as vrea sa ne vedem maine, adica azi, ca sa vorbim, sa ii ofer aspunsuri la toare intrebarile care l-au macinat pana acum.

-Foarte bine ca faci asta, dar te-ai intrebat daca esti pregatita?

-Normal ca sunt pregatita, altfel nu as mai fi rascolit trecutul.

-Bine, Carla. Tu stii cel mai bine. Unde va intalniti?
-In parc, la 18.00. M-am gandit ca este locul cel mai potrivit unde putem sta de vorba.

-Da, este. Sa ai grija!

-O sa am, mama. Iti multumesc!

Incet, a luat-o in brate pe mama ei si fara sa-si dea seama, lacrimile au inceput sa-I alunece, din nou, pe obraji.

-Hai, gata! Linisteste-te, nu are sens sa iti strici ochii tocmai acum, cand mai sunt cateva ore si te vezi cu Dragos. Mai bine te duci sa te aranjezi. Stii ca iti ia mult si nu e frumos sa intarzii.

Carla i-a mai multumit inca o data si a plecat spre camera ei, iar in oglinda de pe hol, pentru o secunda, s-a observat un zambet firav.

Dar acele cateva ore care ii mai ramasesera pana sa plece de acasa, au trecut mai repede decat si-ar fi imaginat. Probase atatea haine pana atunci, dar ea tot nu stia cu ce sa se imbrace. Gandul i-a zburat catre vorbele tatalui ei: “Nu conteaza cum te imbraci, cum te fardezi, tine minte, tu tot frumoasa vei fi!”. Atunci si-a dat seama ca avea dreptate. In fond si la urma urmei, Dragos nu era un necunoscut, doar o vazuse de atatea ori nearanjata. Cand a observat ca intarziase, s-a imbracat cu ce a apucat si a pornit in fuga catre parc.

Pe drum, Carla radia de fericire. Abia astepta sa-l vada pe Dragos, sa-i sara in brate si sa-i spuna cat il iubeste. Vedea atatea cupluri pe strada, incat a inceput sa se intrebe ce a fost in mintea ei de s-a despartit de Dragos. Apoi a vazut… Banca. El. Buchetul de flori. Nici macar nu si-a dat seama cand a intrat in parc. Nici macar nu putea realiza ca Dragos chiar era pe banca, si, pe deasupra, cu un buchet de trandafiri langa.

-Buna, Carla. In sfarsit ai ajuns. Credeam ca nu mai vii si vroiam sa plec.

-Buna, Dragos. Imi pare rau! Stii ca nu intarzii niciodata, dar azi am pierdut notiunea timpului…

-E in regula, te iert! Uite, buchetul este pentru tine.

-Vorbesti serios?

-Da, nu iti place? Stiam ca…

-…imi plac trandafirii la nebunie, doar ca nu ma asteptam dupa tot ce s-a intamplat.

-Inteleg, si tocmai despre asta as vrea sa vorbim. De ce ai vrut sa ne intalnim?

-Pentru ca..mi se facuse dor de tine. Am dat peste magnetul care mi l-ai facut cadou si m-a cuprins dorul. Tin la tine, Dragos. Si inca mult!

-Of, Carla. Ce imi faci tu mie? M-am obisnuit atat de greu cu ideea ca nu vom mai fi impreuna, iar acum vii tu si dai totul peste cap.

-Vreau sa merg cu tine in America!

-Nu, Carla. Nu poti veni. Oricat mi-as dori, stii ca parintii tai nu vor fi de acord.

-Dar…

-Niciun dar. Si asa mi-ai ingreunat plecarea cu intalnirea asta…

-Te iubesc, Dragos!

Si in acea clipa, pe acea banca, in acel parc, el a sarutat-o pe Carla. Timpul si spatiul nu mai existau pentru ei. Erau absorbiti intr-un vis al visurilor. Cat timp trecuse de cand erau acolo? Un minut? O ora? Doua ore? Cinci minute? Unde se gaseau? Pe pamant?

Dragos a realizat ca isi prelungesc suferinta, asa ca a dat-o, incet, la o parte pe Carla.

-Ce..de ce ai facut asta?

-Te iubesc, frumoaso! Sa nu uiti ca esti iubita zi de zi…

In momentul acela, cu ultimele forte, Dragos a plecat. Amandoi stiau ca acela avea sa fie ultimul “Te iubesc!”. Stiau ca acela avea sa fie ultimul buchet de trandafiri. Si, cel mai sigur, stiau ca nu se vor mai vedea niciodata.

Sau destinul le pregatea o surpriza?

We are all a little weird and life's a little weird, and when we find someone whose weirdness is compatible with ours, we join up with them and fall in mutual weirdness and call it love.

"Poţi face orice, poţi gândi orice, poţi crede orice, poţi avea parte de toată ştiinţa lumii – dacă nu iubeşti, nu eşti nimic."
Marcelle Sauvageot