Stau. De fapt nu stau. Merg, dar gândurile mele stau. S-au oprit pur şi simplu. Mă plimb pe stradă. Asfaltul îmi frige tălpile. Stai puţin! Sunt descălţată. De ce??
Pe stradă nu e ţipenie de om. Mă gândesc să mă întorc acasă să mă încalţ. Ciudat, dar nu pot să mă mişc. Vreau să mă întorc nu pot, stânga, dreapta, nu pot. Parcă aş avea cuie bătute în picioare. Fac un pas în faţă şi mă mişc. Încep să cred că o iau razna. În depărtare văd un magazin pe care scrie: „Reducere la încălţăminte”. Atunci rotiţele mele încep să se mişte. Scot portofelul din geantă şi găsesc o bancnotă de 100 lei. Ce naiba? Nu o aveam. Iar sunt în ceaţă. Se întâmplă ceva ciudat...
Brusc, renunţ la gândul ăsta şi o iau la fugă. Fug, dar parcă fug degeaba. Într-un final ajung. Îi spun vânzătoarei să-mi dea orice pereche de adidaşi, apoi dau să scot bancnota. Dar, surpriză, din portofel ies 3 molii. Parcă aş fi personajul principal dintr-un film cu proşti. Mă gândesc cum să o scot la capăt. La câţiva paşi de mine văd un cerşetor. Recită fragmentul din propria poezie „Da-ţi-mi şi mie un bănuţ”. În faţa lui are o pălărie plină cu mărunţi. În disperarea mea, mă îndrept către el şi, prefăcându-mă că îi pun un bănuţ in pălărie, o fur şi fug să-mi iau adidaşi. Îi plătesc vânzătoarei şi când să pun mâna pe ei, dispar! Unde sunt? Din spate aud cerşetorul cum râde. Abia atunci realizez că sunt la el în picioare. Mă îndrept spre el, hotărâtă să-i iau, dar mă opresc vorbele lui „Îţi mulţumesc, copilă dragă.”
Aud un ţârâit. Pare a fi un telefon. Buimacă de somn mă ridic din pat şi răspund.
„’Neaţa, mamă. Ce să fac? Dormeam. Am avut un vis ciudat. Bine, bine, îţi povestesc când vii acasă. Te pup.”
Ciudat vis, mă gândesc. Şi, totuşi, de ce mă ustură tălpile?
P.S: Totul face parte din imaginaţia mea.
Pe stradă nu e ţipenie de om. Mă gândesc să mă întorc acasă să mă încalţ. Ciudat, dar nu pot să mă mişc. Vreau să mă întorc nu pot, stânga, dreapta, nu pot. Parcă aş avea cuie bătute în picioare. Fac un pas în faţă şi mă mişc. Încep să cred că o iau razna. În depărtare văd un magazin pe care scrie: „Reducere la încălţăminte”. Atunci rotiţele mele încep să se mişte. Scot portofelul din geantă şi găsesc o bancnotă de 100 lei. Ce naiba? Nu o aveam. Iar sunt în ceaţă. Se întâmplă ceva ciudat...
Brusc, renunţ la gândul ăsta şi o iau la fugă. Fug, dar parcă fug degeaba. Într-un final ajung. Îi spun vânzătoarei să-mi dea orice pereche de adidaşi, apoi dau să scot bancnota. Dar, surpriză, din portofel ies 3 molii. Parcă aş fi personajul principal dintr-un film cu proşti. Mă gândesc cum să o scot la capăt. La câţiva paşi de mine văd un cerşetor. Recită fragmentul din propria poezie „Da-ţi-mi şi mie un bănuţ”. În faţa lui are o pălărie plină cu mărunţi. În disperarea mea, mă îndrept către el şi, prefăcându-mă că îi pun un bănuţ in pălărie, o fur şi fug să-mi iau adidaşi. Îi plătesc vânzătoarei şi când să pun mâna pe ei, dispar! Unde sunt? Din spate aud cerşetorul cum râde. Abia atunci realizez că sunt la el în picioare. Mă îndrept spre el, hotărâtă să-i iau, dar mă opresc vorbele lui „Îţi mulţumesc, copilă dragă.”
Aud un ţârâit. Pare a fi un telefon. Buimacă de somn mă ridic din pat şi răspund.
„’Neaţa, mamă. Ce să fac? Dormeam. Am avut un vis ciudat. Bine, bine, îţi povestesc când vii acasă. Te pup.”
Ciudat vis, mă gândesc. Şi, totuşi, de ce mă ustură tălpile?
P.S: Totul face parte din imaginaţia mea.
