Întrebări întrebătoare.

Dacă viaţa e şi aşa destul de grea, de ce ne-o facem singuri şi mai grea? Care-i treaba cu nevoia asta de a apăsa butonul de autodistrugere? Poate ne place durerea. Poate aşa suntem făcuţi. Pentru că fără ea, nu ştiu…am simţi că nu trăim.

            În general, liniile sunt trasate cu un scop. Pentru siguranţă. Pentru securitate. Pentru claritate. Dacă alegi să treci linia, o faci pe riscul tău.

            Atunci, cum se face că, pe cât e linia mai mare, pe atât de tentant este să o calci?

            Nu ne putem abţine. Vedem o linie, trebuie să trecem peste ea. Vedem “Sens Unic”, trebuie să intrăm cu maşina pe acolo. Vedem “interzis minorilor”, trebuie să privim. Poate este curiozitatea. Poate este senzaţia de înlocuire a familiarului cu nefamiliarul. O scurtă provocare personală. Singura problemă este că odată ajuns dincolo, este aproape imposibil să te întorci.

            Până la urmă ce zice asta despre noi? De ce facem ce facem? Poate pentru că...

           

            ‘De ce mă tot lovesc singur cu ciocanul ?’

            ‘Pentru că este atât de bine când mă opresc.’

        

Ca un joc.

   Un meci de baschet ne poate ţine cu sufletul la gură. Jocurile ţin de glorie, durere şi comentarii, dar mai sunt şi jocurile individuale. Jocurile pe care le jucăm de unii singuri.

   Jocuri sociale, jocuri logice, le folosim pentru a petrece timpul mai uşor, pentru a ne face viaţa mai interesantă, pentru a ne distrage atenţia de la ce se întâmplă cu adevărat în jur.

Se pare că viaţa nu este un sport la care să te uiţi. Câştig, pierdere sau egalitate..meciul este în plină desfăşurare, fie că vrei sau nu.

         Aşa că, dă-i bătaie, ceartă-te cu arbitrii, schimbă regulile(dacă poţi), trişează un pic, ia o pauză şi îngrijeşte-ţi rănile, dar joacă. Joacă dur. Joacă rapid. Joacă relaxat şi liber. Joacă ca şi cum ziua de mâine nu ar exista.

            La final, nu contează dacă pierzi sau câştigi...contează cum ai jucat. Corect?

"Niciun om nu este insula pentru a trai de unul singur."
John Donne

Alegeri..

Romeo şi Julieta. De ce toată lumea crede că este atât de romantică povestea celor doi? Iubire adevărată. Ce glumă! Părerea mea este că Julieta a fost o idioată. Dacă Julieta a fost atât de naivă încât să se îndrăgostească de singurul băiat pe care nu-l putea avea, de duşman şi să bea otravă, a meritat tot ce i s-a întâmplat.

            Cineva mi-a explicat că atunci când destinul intervine, alegerile nu mai au nicio importanţă. Dar mi-a fost, îmi este şi îmi va fi clar că în dragoste, ca şi în viaţă, totul depinde de alegerile pe care le faci. Şi destinul nu are nicio legătură cu asta.

            Poate Romeo şi Julieta erau destinaţi unul celuilalt, dar doar pentru un timp. Şi, apoi, timpul lor a trecut. Dacă ar fi ştiut asta dinainte, poate totul ar fi fost în regulă.

            Şi tot acel cineva mi-a mai zis că aş fi foarte norocoasă dacă m-aş îndrăgosti de un “EL” cu adevărat, iar dacă se va întâmpla asta, vom rămâne împreună pentru totdeauna, în cel mai rău caz despărţiţi, dar tot împreună.

            Cred că, în fond, dragostea e legată de alegerile pe care le facem. E despre faptul că trebuie să renunţăm la otravă şi pumnal şi să ne creăm propriul final fericit, de cele mai multe ori.

            Dar câteodată, în ciuda faptului că facem cele mai bune alegeri şi cu toate intenţiile bune, soarta învinge oricum.

           

Greşeli

Acum câteva sute de ani, Benjamin Franklin a împărtăşit lumii secretul succesului său. 

“Nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi”, spunea el.

            Nu ştiu de ce tot amânăm lucrurile, dar dacă ar trebui să ghicesc, aş zice că o facem mai ales de frică. Frica de eşec, frica de durere, frica de refuz.

            Uneori, ne e frică pur şi simplu. Să luăm o decizie. Pentru că, dacă e cea greşită? Dacă faci o greşeală pe care nu o mai poţi repara?

            Oricare este motivul pentru care ne e frică, un lucru este sigur. Atunci când durerea de a nu fi făcut nimic ajunge mai mare decât frica de a face ceva, te simţi ca şi cum ai căra după tine ceva gigantic...

            Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge. Paza bună trece primejdia rea. Cel care ezită, pierde. Nu putem să zicem că nu am fost avertizaţi. Ştim toţi proverbele, i-am auzit pe filosofi, i-am auzit pe bunicii noştri prevenindu-ne în legătură cu timpul pierdut, i-am auzit pe afurisiţii de poeţi îndemnându-ne să trăim clipa. Şi, totuşi, câteodată, trebuie să învăţăm singuri. Trebuie să experimentăm propriile greşeli. Să ne învăţăm fiecare lecţiile.

            Trebuie să măturăm posibilitatea de azi sub covorul de mâine, până când nu mai putem, până când, în fine, înţelegem singuri ce-a vrut să zică Benjamin Franklin. Că să şti e mai bine decât să te întrebi. Că să te trezeşti e mai bine decât să dormi. Şi că, până şi cel mai mare eşec, până şi cea mai gravă, de nereparat greşeală sunt mult mai de preferat decât să nu încerci niciodată.