sâmbătă, 13 februarie 2010

Greşeli

Acum câteva sute de ani, Benjamin Franklin a împărtăşit lumii secretul succesului său. 
“Nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi”, spunea el.
            Nu ştiu de ce tot amânăm lucrurile, dar dacă ar trebui să ghicesc, aş zice că o facem mai ales de frică. Frica de eşec, frica de durere, frica de refuz.
            Uneori, ne e frică pur şi simplu. Să luăm o decizie. Pentru că, dacă e cea greşită? Dacă faci o greşeală pe care nu o mai poţi repara?
            Oricare este motivul pentru care ne e frică, un lucru este sigur. Atunci când durerea de a nu fi făcut nimic ajunge mai mare decât frica de a face ceva, te simţi ca şi cum ai căra după tine ceva gigantic...
            Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge. Paza bună trece primejdia rea. Cel care ezită, pierde. Nu putem să zicem că nu am fost avertizaţi. Ştim toţi proverbele, i-am auzit pe filosofi, i-am auzit pe bunicii noştri prevenindu-ne în legătură cu timpul pierdut, i-am auzit pe afurisiţii de poeţi îndemnându-ne să trăim clipa. Şi, totuşi, câteodată, trebuie să învăţăm singuri. Trebuie să experimentăm propriile greşeli. Să ne învăţăm fiecare lecţiile.
            Trebuie să măturăm posibilitatea de azi sub covorul de mâine, până când nu mai putem, până când, în fine, înţelegem singuri ce-a vrut să zică Benjamin Franklin. Că să şti e mai bine decât să te întrebi. Că să te trezeşti e mai bine decât să dormi. Şi că, până şi cel mai mare eşec, până şi cea mai gravă, de nereparat greşeală sunt mult mai de preferat decât să nu încerci niciodată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate