Fragment.

“Timpul prezent şi timpul trecut

Sunt probabil amândouă prezente în timpul viitor,

Iar timpul viitor este conţinut în trecut.

Dacă întregul timp este veşnic prezent,

Întregul timp este de nerăscumpărat.

‘Ceea ce ar fi putut să fie’ este o abstracţie,

Care rămâne o perpetuă posibilitate

Numai în lumea ipotezelor.

Ceea ce ar fi putut să fie şi ceea ce a fost

Tind spre un singur sfârşit, care este întotdeauna

Prezent.

Ecouri de paşi în memorie

Prin valea pe care nu am străbătut-o

Spre poarta pe care niciodată n-am deschis-o

Spre grădina de trandafiri.”

T.S.Eliot, Burnt Norton, Patru Cvartete

Cine ar fi crezut?

A venit vremea să plec.

Ai plecat tu,

Plec şi eu.

Tot ce am avut s-a pierdut.

E undeva, unde nu pot ajunge.

Un băiat şi o fată

Ale căror inimi băteau împreună,

Ale căror mâini se împreunau în fiecare zi,

În acelaşi mod, dăruind aceiaşi căldură,

La ore diferite.

Priviri jucăuşe ce se întâlneau

Când urma sărutul,

Zâmbetul.

Nu a fost aşa cum ai promis.

A durut şi nu mint.

Nu am de ce să mint.

Nu-mi place să mint.

Mă uit în jur.

Cafeaua s-a răcit în cană.

Cărţile de pe etajerele bibliotecii

Au fost citite,

Şi nu doar de mine,

De amândoi.

Mirosul de tutun...

Încă mai pluteşte în sufragerie.

Fotografia cu noi doi...

Lângă telefon.

Amintirea a tot ce-a fost...

În spatele uşii de metal.

Fragment.

           “Un lucru de mare importanţă poate afecta un mic număr de oameni. De asemenea, un lucru de mică importanţă îi poate afecta pe foarte mulţi. În ambele cazuri, o întâmplare – mică sau mare – poate afecta un şir întreg de oameni. Incidentele ne unesc. Fiindcă suntem alcătuiţi la fel: când se întâmplă un necaz, în interiorul nostru se declanşează ceva ce ne leagă de ceilalţi oameni, luminându-ne şi unindu-ne ca luminiţele dintr-un brad de Crăciun, care deşi răsucite şi răsturnate, sunt unite de acelaşi fir. Unii dintre noi se sting, alţii pâlpâie, alţii ard puternic şi luminos, totuşi ne uneşte acelaşi lucru.

            [...]

            O lecţie găseşte un numitor comun între noi toţi şi ne leagă ca verigile unui lanţ. La capătul lanţului atârnă un ceas, care înregistrează timpul. Îl auzim, acel tic-tac şoptit care sparge tăcerea, şi îl vedem, deşi nu simţim cum trece. Fiecare secundă marchează viaţa fiecărei persoane; vine, apoi se duce, dispare pe tăcute, fără tam-tam, evaporându-se ca aburul unui cozonac scos din cuptor de Crăciun. Când avem destul timp, suntem buni; când timpul s-a sfârşit, ne răcim.

            Timpul e mai scump decât aurul, mai preţios ca diamantele, mai valoros ca petrolul sau orice altă comoară. Timpul e cel care ne lipseşte, timpul provoacă războiul din inimile noastre, deci trebuie să-l cheltuim cu înţelepciune. Timpul nu poate fi ambalat cu fundiţă şi lăsat sub brad în noaptea de Crăciun.

            Timpul nu poate fi dăruit. Dar te poţi bucura de el alături de ceilalţi.”

Cecelia Ahern, Cadoul

3 ianuarie.

                     Ceas. Miezul nopţii. Telefoane. Dorinţe. Urări. Râsete. Mulţumiri. 17 ani.. Zâmbet. Replay. Hârtie. Pix. Adorare. Prieteni. Întârziere. Somn. Vise.

            Flori. Îmbrăţişări. Amintiri. Ninsoare. Împliniri. Cer. Tort. Fum. Roşu. Martini. Cenuşiu. Amar.

            Cafenea. Roşcata. Cocktail-uri. Atmosferă. Tipi. Minciuni. Inocenţă. Povestiri. Imaginaţie. Cadou. 

            Căldură. Portocală. Suflet. Planuri. Perspective. Iubire. Armonie. Viitor. Dulce. 

[Mulţumesc tuturor celor care mi-au urat, astăzi, “La mulţi ani!”. De la mulţi nu m-am aşteptat - a contat enorm pentru mine. ]