Fragment.

           “Un lucru de mare importanţă poate afecta un mic număr de oameni. De asemenea, un lucru de mică importanţă îi poate afecta pe foarte mulţi. În ambele cazuri, o întâmplare – mică sau mare – poate afecta un şir întreg de oameni. Incidentele ne unesc. Fiindcă suntem alcătuiţi la fel: când se întâmplă un necaz, în interiorul nostru se declanşează ceva ce ne leagă de ceilalţi oameni, luminându-ne şi unindu-ne ca luminiţele dintr-un brad de Crăciun, care deşi răsucite şi răsturnate, sunt unite de acelaşi fir. Unii dintre noi se sting, alţii pâlpâie, alţii ard puternic şi luminos, totuşi ne uneşte acelaşi lucru.

            [...]

            O lecţie găseşte un numitor comun între noi toţi şi ne leagă ca verigile unui lanţ. La capătul lanţului atârnă un ceas, care înregistrează timpul. Îl auzim, acel tic-tac şoptit care sparge tăcerea, şi îl vedem, deşi nu simţim cum trece. Fiecare secundă marchează viaţa fiecărei persoane; vine, apoi se duce, dispare pe tăcute, fără tam-tam, evaporându-se ca aburul unui cozonac scos din cuptor de Crăciun. Când avem destul timp, suntem buni; când timpul s-a sfârşit, ne răcim.

            Timpul e mai scump decât aurul, mai preţios ca diamantele, mai valoros ca petrolul sau orice altă comoară. Timpul e cel care ne lipseşte, timpul provoacă războiul din inimile noastre, deci trebuie să-l cheltuim cu înţelepciune. Timpul nu poate fi ambalat cu fundiţă şi lăsat sub brad în noaptea de Crăciun.

            Timpul nu poate fi dăruit. Dar te poţi bucura de el alături de ceilalţi.”

Cecelia Ahern, Cadoul